Formația sibiană, FC Hermannstadt s-a calificat mai departe în șaisprezecimile Cupei României după 1-0 cu FC Voluntari. Elevii lui Pelici s-au impus pe teren propriu după ce golul victorie a fost marcat în minutul 97 de către Răzvan Dâlbea.

FC Hermannstadt a început partida cu Moldovan, Stancu, Stoica, Pîrvulescu, Tătar, Necșulescu, Boboc, Petrescu, Rusu, Popa și Cîrstean.

Încă din minutul 7, sibienii au încercat să deschidă scorul. Cernat pasează perfect pe culoar, Tudorie urmăreşte şi preia la 15 metri şi trimite lobat peste portar, însă mingea loveşte transversala şi se duce afară. Golul victorie a venit abia în minutul 97, Răzvan Dâlbea avansează în faţa careului, lateral dreapta, şi şutează de la 17 metri direct în vinclul colţului lung.

În data de 4 septembrie 2017, de la ora 11:00, FC Hermannstadt va juca pe teren propriu împotriva celor de la Chindia Târgoviște partidă ce se va disputa pentru etapa cu numărul 15 a Ligii a II-a.

Publică un comentariu

Comentariu