Un focar de Pestă Porcină Africană a fost depistat în comuna Vurpăr.

În cadrul ședinței s-a prezentat planul de măsuri și a fost adoptată decizia nr 11/03.03.2021, conform căreia acesta s-a aprobat.

  • Localitățile aflate în zona de protecție sunt : Vurpăr.
  • Fondurile de vânătoare aflate pe raza zonei de protecție sunt: F.V. 23 Vurpăr, F.V.24 Țichindeal și F.V.38 Alțâna.
  • Localitățile aflate în zona de supraveghere sunt: Mihăileni, Salcău, Ghijasa de jos, Nocrich, Țichindeal, Hosman, Roșia, Nou și Buia – toate în județul Sibiu.
  • Fondurile de vânătoare aflate pe raza zonei de supraveghere sunt: F.V. 23 Vurpăr, F.V.24 Țichindeal si F.V.38 Alțâna.

Animalele ucise, în cazul măsurilor pentru prevenirea/lichidarea rapidă a focarului de boală, nu au fost evaluate și nu s-a întocmit dosarul de despăgubire , datorita faptului ca proprietarii au fost sancționați, datorita mișcărilor de animale efectuate fără documente sanitare-veterinare.

Din totalul de 10 porci, au murit un număr 7 , iar cei 3 de porci din exploatație, rămași în viață, au fost uciși la confirmare, sub supraveghere sanitara veterinară oficială, astfel încât să se evite riscul de răspândire a virusului pestei porcine africane.

Procedura de ucidere a animalelor dintr-un focar de PPA trebuie să aibă loc în conformitate cu prevederile Regulamentului Consiliului 1099/2009 privind protecţia animalelor în momentul uciderii. Pentru uciderea porcilor din gospodaria suspecta de pestă porcină africană, s-a utilizat metoda mecanica – ucidere cu pistol cu glonte captiv. (Anexa I la RegulamentulConsiliului nr. 1099/2009.)

Publică un comentariu

Comentariu