Șapte persoane au fost rănite, joi, după ce microbuzul în care se aflau a lovit un cap de pod și a ieșit de pe carosabil, pe DN 1, în zona localității Veștem. 

Traficuk în zonă s-a desfăsurat cu dificultate.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Sibiu, Cristinea Criveanu, șapte persoane sunt evaluate medical, toți pasageri în microbuzul implicat în accident.

„Accidentul s-a produs pe DN1, în raza localității Veștem, sensul de mers către Sibiu. Șapte persoane sunt evaluate medical la fața locului. Intervine descarcerarea, autospeciala de stingere cu apă și spumă, ambulanța SMURD de prim-ajutor, ambulanța de terapie intensivă mobilă, ambulanța de transport victime multiple și o ambulanță de la SAJ”, a spus Criveanu.

Elena Welter, purtătorul de cuvânt al Poliției Sibiu, a spus că accidentul s-a produs din cauza vitezei neadaptate.

„Accidentul s-a produs pe fondul vitezei neadaptate. Șoferul unui microbuz, în care se mai aflau 6 pasageri, toți adulți, în timp ce se deplasa pe sensul Veștem – Sibiu, a pierdut controlul direcției, a lovit un cap de pod și a ieșit în afara carosabilului”, a spus Welter.

Publică un comentariu

Comentariu