Ora de Mediaș
Știri în direct

FOTO Accident mortal la ieșire din Sighișoara – A fost solicitat elicopterul SMURD

Circulatia a fost blocata  până în jurul orei 10:32 pe ambele sensuri si s-a solicitat si interventia elicopterului SMURD.

Miercuri, în jurul orei 09.00, polițiștii au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier, pe DN13 E60, în localitatea Vânători, cu implicarea a două vehicule.

Din primele cercetări efectuate la fața locului, la km. 105+700 m, se pare că un bărbat, de 66 de ani, din județul Ilfov, în timp ce conducea un autoturism, din direcția Brașov-Sighișoara, ar fi pătruns pe sensul opus de circulație, unde a intrat în coliziune cu o autoutilitară, condusă de un bărbat, de 61 de ani, din județul Călărași.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a ambilor conducători auto, aceștia aflându-se în stare de conștiență, fiind preluați de echipajele medicale în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate. În cauză, polițiștii efectuează cercetări, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii evenimentului rutier.

La acest moment traficul în zona producerii accidentului este blocat pe ambele sensuri.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Nu mai esti conectat la internet