Peste 11,6 milioane lei – fonduri atrase de Consiliul Județean Sibiu de la UE pentru unitatea sanitară destinată tratării bolilor pulmonare.

Încă un contract de finanțare cu fonduri europene, în valoare de 815.315 lei,  a fost semnat vineri, 6 septembrie 2019, de către președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, și directorul general Agenției de Dezvoltare Regională Centru.

De această dată finanțarea va asigura dotarea Ambulatoriului Integrat din cadrul Spitalului de Pneumoftiziliogie Sibiu. Acesta este cel de-al treilea contract de finanțare cu fonduri nerambursabile atrase de Consiliul Județean Sibiu pentru Spitalul de Pneumoftiziologie, după Reabilitarea termică a Dispensarului (în valoare de 3,149,441.99 lei) și Reabilitarea Pavilionului 2 și a Pavilionului administrativ (în valoare de 7,647,159.46 lei). Însumate, cele trei proiecte cu finanțare europeană se ridică la peste 11, 6 milioane lei. Totodată, Consiliul Județean Sibiu are în faza de precontractare încă un proiect pe fonduri UE pentru Dotarea Dispensarului Ambulatoriului de specialitate – Dispensar din cadrul Spitalului TBC, în valoare de 841.199 lei.

Valoarea totală a contractului de finanțare pentru ”Dotarea Ambulatoriului Integrat din cadrul Spitalului de Pneumoftizologie Sibiu” este de 815.315,01 lei, din care contribuția CJ Sibiu este de 16.306,31 lei, iar valoarea grantului nerambursabil de 799.008, 7 lei.

Perioada de implementare a proiectului este din septembrie 2019 – octombrie 2020.

Aparatura cu care va fi dotat Spitalul este una de ultimă generație și va asigura un act medical de calitate pentru toți locuitorii județului Sibiu și a județelor limitrofe. Printre dotările achiziționate se numără un Pletismograf body-test, care în prezent se află doar în dotarea  clinicilor din sistemul de sănătate privat, iar investigațiile sunt foarte costisitoare.

ECHIPAMENTELE/DOTĂRILE  care vor fi achiziționate în cadrul proiectului:

  • Pentru Laboratorul explorări funcționale, inclusiv punți pleurale (36 bucăți)
  • Troliu medicație
  • Pletismograf body-test
  • Aparat aerosoli
  • Dozator de apă
  • Spacer
  • Aparat glucotest
  • Dulap depozitare echipamente și materiale sanitare
  • Dulap medicație prevăzut cu seif interior
  • QuantiFERON KIT
  • Balon de resuscitare
  • Masă de lucru
  • Defibrilator automat portabil cu acumulator
  • Negatoscop
  • Aparat vizualizare vene
  • Scaun electric recoltare sânge
  • Autoclav orizontal clasă B 60 l
  • Aspirator chirurgical de secreții puncții pleurale
  • Canapea/masă hidraulică cu 3 corpuri/secțiuni pentru adulți
  • Analizator automat pentru gaze, electroliți și PH-ul din sânge
  • Aspirator de secreții adulți
  • Pentru Laboratorul de radiologie și imagistică medicală (1 bucată):
  •  Ecograf Doppler
  • Pentru Sala de așteptare – hol parter (22 bucăți):
  • Lămpi bactericide
  • Dozator de apă
  • Tablă magnetică
  • Scaune copii
  • Mașină profesională de spălat pardoseala

 

Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu a trecut sub autoritatea Consiliului Județean Sibiu în anul 2010, fiind preluat de la Ministerul Sănătății, la fel ca în cazul Spitalului Clinic Județean de Urgență și a Spitalului de Psihiatrie ”Dr. Gheorghe Preda” Sibiu.

Spitalul de Pneumoftiziologie datează încă din anul 1941, când s-a înființat prima secție cu paturi, care a aparținut Clinicii de Pneumoftiziologie Cluj, prin retragerea clinicilor de la Cluj la Sibiu.

Spitalul este unul pavilionar (6 clădiri) și de la preluarea din 2010, au fost realizate câteva investiții majore precum:

  • Construire Ambulatoriu integrat de specialitate, spitalizare continuă și de zi (adulți și copii) 9.121.943 lei, din care 8.245.929 lei pentru construcție și 876.014 lei pentru dotări – obiectiv finalizat în anul 2014
  • Reabilitare Pavilion I – 4.622.079 lei din care 3.782.537 lei pentru construcție și 839.542 lei pentru dotări – obiectiv finalizat în anul 2017
  • Reconstrucție gard – 221.119, 06 lei, în anul 2018

În perioada 2010 – 2019, Spitalul de Pneumoftiziologie a fost dotat cu numeroase echipamente medicale dintre care amintim:

  • Spirometru Datospir 1208 cu pompă, Spirometru Spirolab III, Spirometru Spirolab III cu oximetru
  • Electrocardiograf SE 12
  • Poligraf Star Dust II, Poligraf cardio-respirator
  • Instalație produs oxygen medical -generator oxygen
  • Fibrobronhoscop Pentax FB-18 Vcu sursă lumică LH
  • Ecograf Doppler Color Multidisciplinar F37
  • Analizator automat de biochimie Tip BA400 ISE
  • Analizator automat de hematologie Penta 80XL
  • Analizator automat imunologie maglumi 800
  • Analizator coagulare Thrombolyzer
  • Analizator de gaze sanguine Edan i15
  • Sistem automat de monitorizare a hemoculturilor
  • Trusă videobronhoscop therapeutic HDTV
  • Videobronhoscop
  • Aparat radiologie digital GXR69S
  • Polismograf Alice 6 LDE
  • Concentrator de oxygen Ever Flo
  • Aparat de ventilație non invazivă autobipap cu UMI
  • Microscop digital Primo Star
  • Sistem automat de reprocesare endoscoape flexible cu 1 post
  • Electricardiograf
  • Aspirator secreții traheale portabil
  • Aparate aerosoli

Publică un comentariu

Comentariu