Sâmbătă seara, pompierii militari ai Secției Mediaș au fost solicitați să intervină de urgență pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit un cap tractor care s-a aprins în timp ce se deplasa între localitățile Copșa Mică și Blaj.

La fața locului s-a intervenit prompt cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă precum și cu 1 echipaj SMURD. Șoferul tractorului s-a autoevacuat, fără probleme medicale.

„La sosirea forțelor, capul tractor ardea generalizat. Incendiul a fost stins prompt în aproximativ o oră. A ars capul tractor în proporție de 90%. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de un scurtcircuit electric.”, transmite purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, Alina Voina.

Publică un comentariu

Comentariu