Din fericire, în județul Sibiu până miercuri, la la ora 18:00, nu s-a confirmat niciun caz de coronavirus. În schimb, există 524 de persoane aflate în izolare la domiciliu, alte 85 de persoane în carantină, 13 persoane sunt internate la Spitalul Clinic Județean Sibiu, printre care și 2 copii.

Până în prezent, s-au recoltate 131 de probe, dintre care 24 de rezultate primite fiind negavite. 107 de teste se află în lucru. Reprezentanții primăriei Copșa Mică vin cu recomandări:

  • Pe cât posibil evitați deplasările, în relația cu Primăria folosiți telefonul sau e-mail, actele de care aveti nevoie se vor trimite prin poștă sau postă electronică.
  • Programul de relații cu publicul se va desfășura în front office, zilnic între 8 – 13, cetățenii sunt rugați să păstreze distanța de 1,5 metri față de funcționar.
  • Audiențele cu primarul vor fi zilnic între orele 9 – 10, doar dacă sunt probleme extreme, care nu se pot rezolva telefonic. În rest sesizările vor fi depuse pe e-mail, poștă sau telefonic.
  • Toate actele care expiră în această perioadă sunt valabile în continuare
  • Se prelungește perioada termenului de Plată cu Bonificație, pentru taxe și impozite locale, cu o lună. Se pot face plăți online pe portalul Ghiseul.ro – sau direct din site-ul primăriei Copșa Mică.
  • Transportul în comun se suspendă până la reînceperea cursurilor în școli.
  • Agenta culturală pe anul în curs se suspendă
  • Cetățenii aflați în carantină, precum și cei care au nevoie de ajutor, sunt rugați să apeleze numărul unic de contact – 0269 840 120 între 8 – 16.

Primăria Copșa Mică, s-a conformat regulilor impuse de starea de urgenţă astfel: a limitat accesul pentru public, s-a restrâns timpul alocat relațiilor cu publicul în intervalul 8-13, primarul și-a mutat biroul la parter, majoritatea audiențelor se ţin în parcul din faţa primăriei, sunt luate și măsuri de protecție a personalului prin montarea de geamuri de protecție şi dotare cu manuşi şi mască.

”Vă rugăm să respectați regulile instituite pentru starea de urgenţă, decretată la nivelul întregii ţări!” spun reprezentanții Primăriei Copșa Mică.

Publică un comentariu

Comentariu