Peste 60 de iubitori ai sportului si naturii au luat parte la Ora Pamantului, Duminica 25 Martie 2018, intre orele 20:30 – 21:30 in zona BinderBubi.

Sub deviza „Daruieste Naturii din Energia Ta”  Asociatia de Turism si Ecologie Dianthus a organizat o alergare noctura la lumina lanternelor pe traseul impadurit de 4 km de la Crosul Binder.

Medieseni de toate varstele au participat si s-au bucurat de miscare si aer curat, descoperind ca padurea poate fi fermecatoare si la lumina lanternei. Atmosfera a fost foarte placuta iar in zona „La Brazi”, participantii au fost asteptati cu ceai cald, fructe si biscuiti, la o mica pauza de admirat panorama nocturna a orasului Medias.

Evenimentul face parte din „Calendarul Verde”, proiect implementat cu sprijinul Romgaz S.A. Despre Earth Hour / Ora Pamantului – www.ora-pamantului.ro

Ora Pamantului a fost organizata pentru prima data in Australia in Sydney in 31 Martie 2007 fiind brand înregistrat de organizația WWF (World Wide Fund for Nature) la nivel global.

Peste 2.2 milioane de oameni și 2000 de sedii de companii din Sydney au stins luminile pentru o oră în acea seară, ca semn al conștientizării problemei schimbărilor climatice. Implicarea oamenilor de pe tot globul a făcut în doar câțiva ani ca Earth Hour să devină cel mai mare eveniment de mediu din istorie. La ediția 2014, peste 7000 de oraşe din peste 162 de țări au stins lumina de Earth Hour.

În România, Earth Hour se sărbătorește din anul 2009, fiind parte astfel din comunitatea globală de peste două miliarde de oameni.

De la un început relativ timid de 9 orașe la prima ediție, Earth Hour a devenit o întrecere anuală în inițiative pozitive, o dată importantă în calendarul primăriilor, un gest simbolic replicat în casele oamenilor din întreaga țară și un eveniment popular în viața comunităților (de) mici și mari.

 

Publică un comentariu

Comentariu