Potrivit INSP,  confirmarea promptă a cazului suspect este necesară pentru a asigura, rapid şi eficient, supravegherea epidemiologică a contacţilor, implementarea măsurilor de prevenire şi control al infecţiei, precum şi colectarea informaţiilor epidemiologice şi clinice relevante.

Recomandări de prioritizare a testării prin RT-PCR pentru COVID-19:

* persoane simptomatice, inclusiv personal medico-sanitar şi auxiliar, conform definiţiei de caz;

* persoane cu rezultat pozitiv la testul pentru antigenul SARS-CoV-2;

* contacţi direcţi simptomatici ai cazurilor confirmate;

* pacienţi cu maximum 48 de ore înainte de procedura de transplant (asimptomatici) şi donatorii de organe, ţesuturi şi celule stem hematopoietice înainte de donare; pacienţi cu transplant de organe, ţesuturi şi celule stem hematopoietice aflaţi în tratament imunosupresor, înaintea fiecărei internări din perioada de monitorizare post-transplant – 2 teste la 24 de ore interval;

* echipele medicale de prelevare a organelor pentru transplant care se deplasează de la centrul de transplant în centrele de prelevare – la fiecare 2 săptămâni;

* pacienţi asimptomatici cu imunosupresie în contextul bolii sau indusă medicamentos, cu maximum 48 de ore înainte de internarea în spital; în acest context, termenul de imunosupresie se referă la: chemoterapia citotoxică, agenţi biologici cu acţiune prelungită, imunoterapie celulară şi doze mari de glucocorticoizi;

* pacienţi oncologici asimptomatici aflaţi în curs de chimioterapie şi/ sau radioterapie:
– pacienţi oncologici asimptomatici aflaţi în curs de chimioterapie – cu maximum 48 de ore înainte de fiecare cură, respectiv de fiecare prezentare la spital pentru monitorizare;
– pacienţi oncologici asimptomatici aflaţi în curs de radioterapie – înainte de prima şedinţă şi apoi la 14 zile, până la terminarea curei;

* pacienţi oncologici asimptomatici înainte de intervenţii operatorii sau manevre invazive, cu maxim 48 de ore înaintea intervenţiei/ manoperei;

În cazul pacienţilor copii care se internează cu însoţitor se testează şi însoţitorul.

* pacienţi hemodializaţi asimptomatici – de 2 ori pe lună; pacienţi hemodializati asimptomatici contacţi cu caz confirmat, 2 testări la 6 – 7 zile interval între ele;

* pacienţi hemodializaţi simptomatici;

* persoane instituţionalizate asimptomatice – de 2 ori pe lună;

* personalul de îngrijire din centre rezidenţiale – săptămânal;

* gravidele asimptomatice care se află în carantină/ izolare la domiciliu sau au fost contact direct cu un caz confirmat – în ziua 14, dacă nu au devenit simptomatice;

* personal medico-sanitar şi auxiliar asimptomatic contact direct cu caz confirmat, în a 6 – 7 a zi de la ultimul contact posibil infectant

Potrivit INSP, în perioada imediată contactului posibil infectant şi până la primirea rezultatului de laborator, personalul medico-sanitar şi auxiliar îşi va desfăşura activitatea cu respectarea măsurilor de protecţie standard. Cazurile pozitive simptomatice sau asimptomatice din rândul personalului sanitar vor respecta procedurile de izolare impuse şi pentru restul persoanelor infectate.

Unităţile medicale pot stabili protocoale de testare pentru personalul medical şi/ sau pacienţi prin tehnici de RT-PCR, suplimentar faţă de aceste recomandări, care pot fi realizate cu resurse proprii, în laboratoarele pe care le deţin sau în alte laboratoare.

Buletinele de analiză cu rezultate pozitive ale testărilor vor fi raportate imediat, scanat, în acelaşi mesaj trimis pe email de către laboratorul care a efectuat testarea, către spitalul solicitant, direcţia de sănătate publică de apartenenţă a cazului şi INSP şi se vor lua măsurile necesare de internare/ izolare a persoanelor infectate.

În aceste cazuri, unităţile sanitare îşi vor efectua propria anchetă epidemiologică şi vor adopta măsuri de limitare a infecţiei, acţiuni ce intră în responsabilitatea directă a managerului. Raportul anchetei epidemiologice va fi trimis în termen de 24 de ore direcţiei de sănătate publică a judeţului de apartenenţă a cazului, precizează INSP. AGERPRES

Publică un comentariu

Comentariu