Internatul liceului” Mediensis” din Mediaș va beneficia în acest an de o finanțarea pentru reabilitarea clădirii.

Cu o vechime de peste 35 de ani, ultima investiție de reabilitarea a avut loc în anul 1999, datorită faptului că municipiul Mediaș a găzdui Jocurile Internaționale ale Elevilor.

La un moment dat internatul de la Colegiul Tehnic” Mediensis” a fost singurul din oraș, însă din cauza stării de degradare avansată nu s-a mai putut răspunde solicitărilor de cazare primite din partea elevilor.

Reprezentanții municipalității mai susțin că necesitatea realizării investiției rezultă din faptul că internatul are un nivel avansat de uzură care nu permite a fi locuit și a existenței a numeroase cereri de cazare atât în timpul anului școlar din partea elevilor cât și pe perioada vacanțelor.

Prin proiectul întocmit se prevăd unele lucrări la acoperișul clădirii, finisaje interioare pe toate suprafețele de tavan și pereți, pardoseli noi, înlocuirea ușilor și ferestrelor și vor fi realizate instalații noi de încălzire, inclusiv centrală termică proprie, instalații de ventilare, instalații sanitare, electrice, de semnalizare la incendiu, iar camerele vor fi dotate cu mobilier nou. Valoarea totală a lucrărilor este de peste 8,5 milioane de lei.

Publică un comentariu

Comentariu