Președintele Klaus Iohannis a criticat, miercuri, acordul dintre MAI și BOR și a spus că va cere, în ședința de lucru de la Palatul Cotroceni, ministrului Marcel Vela și premierului Ludovic Orban să revină asupra lui. Șeful statului s-a adresat românilor spunându-le să stea acasă, „altfel după sărbători, vom avea înmormântări”.

„Avem peste 7.200 de persoane infectate, avem de ieri până azi 20 de morți, avem peste 40 de persoane în plus infectate cu coronavirus. Cuvântul de ordine e „Stați acasă!”. E regretabil să observăm că de multe ori cele mai bune intenții creează cele mai mari complicații. Așa se pare că se întâmplă cu un așa zis acord între Ministerul de Interne și Biserica Ortodoxă. Probabil intențiile sunt foarte bune, dar nu s-a înțeles foarte bine ce se dorește”, a spus președintele României, într-o declarație de presă.

Șeful statului spune că mulți români au înțeles „că e cazul să ne relaxăm”.

„Nu e cazul să ne relaxăm. În câteva minute voi începe o ședință în care voi cere premierului și ministruui să revină asupra acestui acord, să găsească o formulă care se încadrează formulei „Stați acasă!” și care respectă toate ordonanțele militare. Dragi români, vă spun același lucru pe…

Citește în stiri din România

Publică un comentariu

Comentariu