mama adrianei viliginschi susține nevinovăția fiicei în dosarul amiana păștină și dezvăluie detalii despre relația dintre cele două femei

Dosarul care a zguduit România după acuzațiile că Amiana Păștină și-ar fi ucis mama, o femeie înstărită, pentru a-i obține averea, ar putea lua o nouă turnură. În timp ce Adriana Viliginschi, acuzată că ar fi ajutat-o pe Amiana să pună la cale planul crimei, se află în arest preventiv, mama acesteia a făcut primele declarații publice despre caz.

Într-un interviu acordat publicației Can Can, Maria Corina Viliginschi susține nevinovăția fiicei sale și mărturisește că trăiește cu un puternic sentiment de vinovăție pentru modul în care a reacționat atunci când Adriana i-a povestit despre o discuție avută cu Amiana Păștină. Potrivit acesteia, relația dintre Adriana, care activa ca terapeut, și Amiana, decedată în urmă cu aproximativ o lună în arest, nu era una de prietenie apropiată, ci una de tip terapeut-pacient.

„Erau cunoștințe, nu era o prietenie strânsă. Categoric nu este vinovată de cele acuzate. O cunoștea pe Amiana, a intrat în terapie la ea, terapie psihologică, moment în care, atunci sau în privat, i-a zis că a ucis-o pe mama ei. Asta se întâmpla seara. Aceasta este o variantă absolut reală”, a declarat Maria Viliginschi pentru CANCAN.RO.

Mama Adrianei susține că fiica sa a contactat-o imediat după acea discuție pentru a-i relata ceea ce i-ar fi mărturisit Amiana. „M-a sunat pe mine, iar eu categoric i-am spus că nu cred. I-am spus: știi despre Amiana că este o persoană de neîncredere. Minte, exagerează, ca să se bage în seamă”, a povestit aceasta. Tocmai această reacție o face astăzi să se simtă vinovată moral.

„Adriana nu s-a dus imediat la Poliție să povestească și, să știți, și eu mă simt vinovată pentru asta. Din câte mi-a spus ea, decesul mamei Amianei a fost în urmă cu un an și jumătate. Exista un certificat de deces. Nu credeam că medicul legist și-a pus pielea la bătaie aiurea. Nu a scris nicăieri și nu a dat de înțeles că ar fi fost o moarte suspectă”, a mai adăugat Maria Viliginschi, care vorbește și din perspectiva profesiei sale de medic.

Una dintre acuzațiile formulate în dosar este că Adriana Viliginschi ar fi consiliat-o pe Amiana Păștină în legătură cu uciderea propriei mame. Maria Viliginschi respinge categoric această ipoteză. „Nu cred chestia asta. Pentru că, în primul rând, ar trebui să-i vedeți structura psihică a fiicei mele, care nu ar fi capabilă să dea sfaturi de crimă. E o structură labilă pe care o impresionează orice, nu e capabilă să pună la cale așa ceva”, a afirmat ea.

Potrivit acesteia, Amiana Păștină era o persoană care obișnuia să se folosească de cei din jur pentru a-și rezolva problemele și considera că apropierea de Adriana avea legătură cu nevoia de consiliere și sprijin.

Maria Viliginschi susține că nu a fost audiată în cadrul anchetei, deși afirmă că a purtat discuții cu fiica sa despre presupusa mărturisire făcută de Amiana. „Eu nu am fost audiată în acest dosar. Mă ocolesc. Nu m-a chemat nimeni la audieri, nu m-a întrebat nimeni nimic”, a declarat aceasta.

Interviul mamei Adrianei a inclus și referiri la starea psihică a fiicei sale, aflată în arest preventiv. „Am vorbit cu Adriana la telefon… nu-i va fi bine deloc. A fost dusă la psihiatru, face tratament, ca să poată suporta hotărârea pe care au luat-o alții, absolut, dar absolut nemotivată!”, a spus femeia.

Cea mai mare temere a sa este legată de efectele detenției asupra fiicei sale. „Îmi este frică să nu clacheze după gratii. Trăiesc cu teamă și sunt convinsă că atunci când i se va da drumul nu va mai fi fiica mea care a intrat. Va avea probleme toată viața. Nu știu cine va răspunde pentru chestia asta”, a mai declarat Maria Viliginschi pentru CANCAN.RO.

Lasă un comentariu

Comentariu