Primăria Municipiului Mediaș va organiza, în perioada 8-10 iulie 2022 a XVIII-a ediție a Festivalului ,,Mediaș, Cetate Medievală”.

Acest eveniment cultural-artistic de tradiție va cuprinde în programul său, pe perioada celor trei zile, scenete de teatru, concerte de muzică medievală și renascentistă, expoziții, ateliere de gastronomie, demonstrații ale ordinelor cavalerești, animație stradală și multe alte surprize. 

Salutul oficial al participanților va fi adresat către primarul municipiului Mediaș, domnul Gheorghe Roman, în Piața Corneliu Coposu vineri, 8 iulie, la ora 20:00 și va fi urmat de unul dintre cele mai așteptate momente ale evenimentului, și anume parada medievală. Vor defila în fața publicului peste 100 de participanți, reprezentanți ai ordinelor cavalerești, ai asociațiilor de reconstituire istorică și artiști care vor susține concerte și spectacole în cadrul festivalului.

Publicul este așteptat să îi admire și să îi însoțească pe cavaleri, războinici, domnițe și artiști pornind din Piața Corneliu Coposu și până la Hanul Greweln, de-a lungul întregului traseu, care cuprinde străzile Mihai Eminescu, Constantin Brâncoveanu, Academician Ioan Moraru, Stadionului și Greweln.

Publică un comentariu

Comentariu