Încă trei localități din județul Sibiu vor intra de luni în carantină. Este vorba despre Municipiul Mediaș, orașul Avrig și satul Orlat

Numărul cazurilor noi de coronavirus este în continuare mare. Deși rata de incidență cumulată este în ușoară scădere la nivel județean, unele localități au înregistrat o evoluție ascendentă. În Municipiul Mediaș, rata de incidență este de 9,23 la mia de locuitori, în orașul Avrig s-a ajuns la o incidență de 7,87 la mie, iar în satul Orlat, rata de infectare este de 15,16 la mia de locuitori. Din cauza evoluției epidemiologice nefavorabile în cele trei localități din județul Sibiu, sâmbătă, 21 noiembrie a avut loc o ședință extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Sibiu.

În urma ședinței,  s-au aprobat 3 hotărâri care vizează carantina zonală a Municipiului Mediaș, Orașului Avrig și localității Orlat, începând cu data de 23.11.2020 ora 05:00, pentru o perioadă de 14 zile.

Circulația și staționarea în spațiile publice a persoanelor este interzisă, cu excepția motivelor bine justificate, pe baza Declarației pe proprie răspundere, legitimației de serviciu sau a adeverinței eliberate de angajator.

De asemenea, o măsura suplimentară, similară cu cea adoptată în cadrul celorlalte localități carantinate din județul Sibiu, respectiv Sibiu, Șelimbăr Cisnădie și Tălmaciu, în zilele de sâmbătă și duminică, centrele comerciale sunt închise, cu excepția celor care comercializează bunuri alimentare, farmacii, curățătorii, magazinele care comercializează hrană pentru animalele de companie.

Lista completă a restricțiilor:

  1. Interzicerea intrării/ieșirii din zona de carantină, cu excepția următoarelor situații:

a) Transportul de marfă, indiferent de natura acesteia, al materiilor prime și resurselor necesare desfășurării activităților economice, precum și aprovizionarea populației

b) Persoanele care nu locuiesc în zona de carantină dar desfășoară activități economice și activități în domeniul apărării, ordinii publice, securității naționale, sanitar-veterinare, situații de urgență, administrației publice locale, asistenței și protecției sociale, judiciare, serviciilor de utilitate publică, agriculturii, alimentației publice, comunicațiilor și transportului.

c) Persoanele care locuiesc în zona de carantină și desfășoară activitate profesională înafara zonei de carantină

d) Persoanele care desfășoară activități agricole sau pentru comercializarea de produse agroalimentare

e) Deplasarea din alte motive justificative, cum ar fi:

  • Îngrijirea/ însoțirea copiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei rude sau a unei persoane aflate în întreținere
  • Asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități
  • Decesul unei persoane din familie
  • Deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță
  • Urgențe medicale
  1. Interzicerea deplasării tututor persoanelor înafara locuinței în intervalul orar 05:00 – 23:00, cu următoarele excepții:
  2. Deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul de desfășurare a activității profesionale și înapoi

a) Deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activităților profesionale, pentru persoanele cu vârsta de peste 65 de ani în intervalul 10:00-13:00, iar pentru persoanele cu vârstă mai mică de 65 de ani în intervalul 05:00-10:00, respectiv 10:00-20:00

b) Deplasarea pentru asistență medicală

c) Deplasări scurte în apropierea gospodăriei/locuinței legate de activitate fizică, cât și pentru nevoile animalelor de companie

d) Deplasarea în scopul participării la activitățile cultei religioase

e) Deplasarea în scopul donării de sânge

f) Deplasarea în scop umanitar și de voluntariat

g) Deplasarea pentru activități agricole

h) Deplasarea producătorilor agricoli pentru comercializarea de produse agroalimentare

i) Îngrijirea sau administrarea unei proprietăți

k) Participarea la programe sau proceduri de tratament

l) Alte motive justificate, cum ar fi:

  • Îngrijirea/ însoțirea copiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei rude sau a unei persoane aflate în întreținere
  • Asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități
  • Decesul unei persoane din familie
  1. Se permite oficierea cultelor religioase doar în exteriorul clădirilor, cu excepția celor la care participă doar personalul bisericesc
  2. Se permite oficierea cultelor de înmormântare doar în exteriorul clădirilor și cu participarea a maxim 20 de persoane
  3. Se permite oficializarea stării civile doar cu prezența a maxim 20 de persoane și doar în exteriorul clădirilor și respectiv 8 persoane în interiorul clădirii
  4. Se interzice organizarea de evenimente și/sau activități private pentru copii în spațiile închise, cum ar fi evenimente aniversare, locuri de joacă etc.
  5. Se interzice organizarea evenimentelor și adunărilor publice în baza legii 60/1991
  6. Se interzice organizarea de activități și evenimente sportive sau colective, care se desfășoară în spații închise sau deschise, cu excepția celor profesioniste, organizate de federații de profil
  7. Organizarea piețelor pentru produse nealimentare, a târgurilor, oboarelor, iarmaroacelor și piețelor de vechituri
  8. Se limitează numărul de persoane în incinta magazinelor, super magazinelor și hyper magazinelor și centrelor comerciale de tip mall la 30% din capacitate, cu respectarea normelor de distanțare fizică.
  9. Se limitează programul de lucru cu publicul din domeniul comercializării produselor alimentare și nealimentare până la ora 20:00, cu excepția farmaciilor și a stațiilor de distribuție carburanți

 

 

Publică un comentariu

Comentariu