Ora de Mediaș
Știri în direct

Ministrul Educației Sorin Câmpenu anunță o posibilă redeschidere a școlilor în Semestrul II

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat, miercuri, că şcolile s-ar putea redeschide în semestrul al doilea, care începe din 8 februarie, dar nu mai devreme de această dată, sub rezerva unei analize epidemiologice, informează AGERPRES.
El a precizat că în şedinţa de Guvern a fost adoptată o ordonanţă de urgenţă de modificare a Legii 55, cu un articol unic.
„În şedinţa de astăzi a fost adoptată o ordonanţă de urgenţă de modificare a Legii 55/2020 cu un articol unic: În perioada 11 ianuarie 2021 – 8 februarie 2021, prin excepţie de la prevederile alineatului 1, în baza şi sub rezerva analizei situaţiei epidemiologice la nivel naţional, realizată de Ministerul Sănătăţii, împreună cu Centrul Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei, şi în baza Hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, prin Ordin al ministrului Educaţiei se poate dispune suspendarea activităţilor care impun prezenţa fizică a antepreşcolarilor, preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ şi continuarea activităţilor didactice în online”, a detaliat Sorin Cîmpeanu.
Ministrul a precizat că dispoziţiile prevăzute la articolul 38, alineatul 1 din Legea 55/2020 au avut aplicabilitate până la data de 31 decembrie 2020.
„În condiţiile în care pandemia de COVID-19 afectează încă, după cum ştim, sănătatea populaţiei, se impune adoptarea în regim de urgenţă a cadrului legal care să asigure desfăşurarea procesului de învăţământ, astfel încât cadrele didactice şi elevii să beneficieze de drepturile constituţionale la învăţătură şi sănătate, în condiţii de siguranţă epidemiologică, demonstrând în acelaşi timp dorinţa Guvernului de trecere a şcolii în format clasic începând cu cel de-al doilea semestru al anului şcolar 2020-2021, sub rezerva evoluţiei epidemiologice”, a completat el.
Potrivit lui Cîmpeanu, în cea de-a doua jumătate a lunii se va face o analiză, iar decizia va fi luată în ultima decadă din ianuarie.
„Nu excludem niciun scenariu care va rezulta în urma unei analize făcute responsabil şi profesionist cu toate aceste date la dispoziţie. Implicit luăm în considerare şi scenariul în baza căruia dăm prioritate celor mici din grădiniţe şi învăţământul primar şi scenariul în baza căruia dăm prioritate zonelor cu rată de infectare mai scăzută şi scenariul în care prioritizăm elevii care vor susţine examenele naţionale şi scenariul în care, Doamne ajută, putem deschide toate şcolile din România. Toate aceste scenarii vor fi luate în considerare numai şi numai în funcţie de analiza depedentă de evoluţia ratei de infectare şi de evoluţia campaniei de vaccinare”, a indicat ministrul Educaţiei.
“Nu mai repede de 8 februarie. Datele le vom putea avea după jumătatea lunii ianuarie, analiza o vom face până la finalul lunii ianuarie, deci mai devreme de semestrul… Pe 29 ianuarie elevii intră în vacanţă. Fizic, logic, nu se poate lua altfel”, a completat Cîmpeanu, răspunzând unei întrebări.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Nu mai esti conectat la internet