modificare pentru șoferii sibieni testul pentru redobândirea permisului nu se mai susține la sediul ipj ci la serviciul public comunitar regim permise și înmatriculare din sibiu începând cu 1 iulie 2026

Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu informează că, începând cu data de 1 iulie 2026, intră în vigoare modificările aduse articolului 106² alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, prin O.U.G. nr. 7/2026.

Conform noilor prevederi, testul de verificare a cunoștințelor privind regulile de circulație, care este susținut pentru reducerea perioadei de suspendare a dreptului de a conduce, nu va mai fi organizat la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu. În schimb, acesta va putea fi susținut la oricare dintre sediile serviciilor publice comunitare pentru regimul permiselor de conducere și înmatricularea vehiculelor din țară.

Pentru județul Sibiu, examenul se va desfășura la sediul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, situat în municipiul Sibiu, pe strada Mitropoliei nr. 34.

Reprezentanții IPJ Sibiu precizează că programările efectuate prin intermediul paginii oficiale de internet a instituției vor fi transferate automat către Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Sibiu. Totodată, polițiștii recomandă cetățenilor să verifice în prealabil programul de lucru și condițiile necesare pentru susținerea testului la serviciul ales, pentru a evita eventualele inconveniente.

Lasă un comentariu

Comentariu