Negocierile pentru a se putea ajunge la un acord asupra relaţiei post-Brexit dintre Londra şi Uniunea Europeană (UE) au înregistrat unele progrese şi vor continua până la sfârşitul săptămânii, a declarat miercuri cancelarul federal german Angela Merkel, informează AFP.
„Comisia Europeană negociază la ora actuală (…) până în weekend sau să spunem mai degrabă până la sfârşitul acestei săptămâni, pentru a vedea dacă mai poate exista o soluţie. Există progrese, însă nu un progres semnificativ”, a declarat în faţa deputaţilor Angela Merkel, a cărei ţară deţine până la sfârşitul anului preşedinţia Consiliului UE.
„Rămânem de părerea că un acord e mai bun decât lipsa unui acord, însă noi suntem pregătiţi şi pentru această a doua eventualitate”, a adăugat Angela Merkel.
Negocierile dintre Regatul Unit şi UE pentru a încerca să ajungă la un acord post-Brexit au înregistrat câteva progrese, însă blocaje persistă în special asupra problemei foarte sensibile a pescuitului, cu două săptămâni înainte de data definitivă a divorţului dintre Londra şi UE, pe 31 decembrie la miezul nopţii (23:00 GMT).
Regatul Unit se află într-o perioadă de tranziţie până la 31 decembrie 2020, timp în care va continua să aplice regulile europene. Bruxellesul şi Londra profită de acest lucru pentru a negocia un acord privind viitoarea lor relaţie, în special legătura comercială, cu speranţa că acest acord ar putea intra în vigoare la 1 ianuarie 2021.

Publică un comentariu

Comentariu