Nelu Tătaru: „Weekendul acesta este foarte important. Nu vreau sa ne gândim la relaxare”

Ministrul Sănătății afirmă că România nu a atins încă vârful epidemiei de coronavirus și că trebuie să mai treacă cel puțin o săptămână pentru a putea spera la scăderea numărului de noi cazuri.

În privința măsurilor de relaxare, el avertizează că o mică parte a populației, care nu respectă regulile de distanțare socială, poate produce efecte nedorite asupra unei majorități care respectă măsurile impuse de autorități, scrie Digi24.

„Încă suntem pe platformă, nu am atins vârful epidemiei”, a spus Nelu Tătaru la Digi24, referindu-se la faptul că în ultimele zile se înregistrează un număr relativ constant de cazuri noi de coronavirus, dar trebuie să mai așteptăm pentru ca ele să scadă, ca să putem spune că am depășit vârful.

„Urmărim ca această constanță să dureze 7-10 zile, apoi așteptăm să scadă”, a declarat ministrul, adăugând că în jurul datei de 15 mai se va vedea cum s-au comportat românii de 1 mai, în funcție de evoluția cazurilor.

Chiar și în scenariul relaxării restricțiilor, monitorizarea cazurilor va continua și, dacă se va constata o creștere a numărului, vor fi reintroduse restricții. Ministrul a făcut apel la populație să respecte măsurile de igienă, distanțare socială și să poarte mască, spunând că va fi răspunderea lor și că este de ajuns ca un număr mic de oameni care nu respectă aceste reguli să producă efecte negative asupra unei majorități care ține cont de ele.

„10% destul de vocali pot doborî 90% care sunt cuminți”, a spus ministrul. 
În acest context, el a vorbit și de decizia CCR de a declara neconstituționale amenzile pentru nerespectarea ordonanțelor militare. „Degeaba avem reguli dacă celor care nu le respectă nu li se întâmplă nimic”, a afirmat Nelu Tătaru.

Publică un comentariu

Comentariu