FOTO arhivă

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenționare cod galben de instabilitate atmosferică pentru Sibiu și alte 28 de județe din România.

Potrivit ANM, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, grindină, intensificări ale vântului și vijelii în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, cea mai mare parte a Moldovei, vestul Olteniei, precum și la munte, scrie Mediafax.

În intervale scurte de timp (1 – 3 ore) cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 40 l/mp, îndeosebi la deal și la munte.

Astfel de fenomene se vor semnala astăzi, izolat, și în restul țării. În zilele următoare, vremea va fi instabilă în majoritatea regiunilor.

Avertizarea este valabilă până la ora 23.00 și vizează județele: Satu Mare, Bihor, Maramureș, Sălaj, Bistrița-Năsăud, Cluj, Mureș, Arad, Alba, Sibiu, Brașov, Covasna, Harghita, Timiș, Hunedoara, Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Vrancea, Bacău, Neamț, Suceava, Botoșani, Iași

Publică un comentariu

Comentariu