Nu e nicio metaforă, e un semnal de alarmă care nu pare să fi ajuns și la cei care conduc urbea de vreo 3 decenii. Oare cine va plăti pensiile peste câțiva ani?

”Nu e o întrebare retorică, este una cât se poate de reală și de îngrijorătoare. Peste 5 ani o să înceapă să iasă la pensie ”decrețeii”, excrescența demografică a celor născuți în anii 67-69, care din foarte mulți plătitori de taxe și impozite o să devină ”foarte mulți” beneficiari de pensii.

E o problemă națională la care unii găsesc soluții, alții se uită cum ne îndreptăm spre gard.Cei care ar putea să oprească acest proces, tinerii, fug disperați, în căutarea de locuri de muncă. Nu-și mai fac casă în Mediaș, nu se mai căsătoresc aici, nu-și mai cresc copiii aici. Îi găsim în Sibiu, în Cluj, în Blaj, în Germania, Spania sau Italia.

Ca să înțelegeți direcția în care ne îndreptăm, iată niște cifre:

  • În 1992, județul Sibiu avea 265.220 de cetățeni cu vârsta de peste 20 de ani, apți de muncă.
  • În 2022, după 30 de ani, numărul celor apți de muncă a ajuns la 292.376 adică a crescut cu 10%. Pe oamenii aceștia nu-i găsiți în nord, ci sunt cei care populează sudul județului, la Sibiu, Selimbăr și Cisnădie.
  • În 1992 numărul celor trecuți de 65 de ani în județ, era de 42.992, iar 30 de ani mai târziu numărul celor trecuți de vârsta de pensionare ajunsese la 80.113.

O creștere de 90%. Adică, pentru fiecare tânăr intrat în câmpul muncii, doi oameni ieșeau la pensie. Dar să ne uităm separat la Sibiu și Mediaș, municipii de loc 1 și 2 județean, în parte:

  • municipiul Sibiu are în 2022 cam același număr de persoane cu vârsta între 20 si 65 de ani – un pic peste 100.000 – ca în 1992, dar aici trebuie adăugați și cei din Cisnădie, Șelimbăr, Șura Mică și Cristian unde au “apărut” din 92 și până acum 18.037 oameni tineri care lucrează acum în companiile sibiene.

Deci, jumătatea de sud a județului Sibiu crește cu aproape 20%.

  • în tot acest timp, Mediașul a pierdut 15% din forța de muncă, numărul celor între 20-65 de ani s-a redus cu 5.000 de suflete, la 40.269 la 35.019 oameni.
  • 5000 – CINCI MII! – de tineri medieșeni au migrat spre alte locuri (de muncă), în țară sau străinătate.

În acest timp, numărul celor de peste 65 de ani s-a dublat (și un pic), și la Sibiu, și la Mediaș!

Sibiu: 1992 – 13.756 persoane peste 65 de ani, azi – 29.763.

Mediaș: 1992 – 4.673 cetățeni peste 65 de ani, azi – 10.022.

Repet, astea-s datele INAINTE să iasă la pensie ”decrețeii”

Nordul județului Sibiu are nevoie de infuzie de capital -român și străin – are nevoie de parcuri industriale, de condiții optime pentru afaceri noi, de promovare și de dialog între cei care administrează localitățile din nord.

Nu mâine, azi! Avem nevoie, nu numai să ne ținem tinerii acasă, dar avem nevoie de tineri care să vină aici și să ducă orașul ăsta mai departe! Altfel, în 50 de ani, Mediaș va fi doar o amintire frumoasă a unui oraș ardelean mândru și prosper!” a scris senatorul sibian, Claudiu Mureșan pe Facebook.

Publică un comentariu

Comentariu