Trei persoane infectate cu coronavirus au murit în ultimele 24 de ore în județul Sibiu, unul dintre decese fiind înregistrat la Mediaș. Niciuna dintre persoane nu era vaccinată.

În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2 26.931, dintre care 31 de persoane confirmate în ultimele 24 de ore.

„Până la data curentă au fost vindecate 21.567 de persoane, iar 1.080 persoane au decedat (3 în ultimele 24h), din rândul celor confirmate pozitiv. La ora 08:00 erau spitalizate un număr de 67 persoane, dintre care pe ATI 9 persoane. La nivelul județului Sibiu în ultimele 24 de ore s-au efectuat 515 de teste”, spune Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu.

Niciuna dintre cele trei persoane decedate la Sibiu nu era vaccinată. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 86 de ani și despre două femeie de 53, respectiv 85 de ani. Bărbatul și femeia de 85 de ani erau internați în cadrul secție ATI a SCJU Sibiu, iar femeia de 53 de ani în cadrul Spitalului Municipal Mediaș.

Publică un comentariu

Comentariu