Un destin surprinzător
În urmă cu 58 de ani, o femeie ajungea la Maternitatea din Mediaș pentru a naște. “Avea acasă încă o copilă de 10 ani pe care o creștea singură. În plus, era surdo-mută și lipită pământului de atâta sărăcie.” Băiatul născut de femeia ce împlinise 48 de ani a fost luat de Stat și internat la casa de copii. Pentru puiul de om începea un drum nou, departe de familie – un drum care, peste ani, avea să uimească un oraș întreg.
Aproape că nu există medieșean care să nu fi auzit de Vasile Herman, omul asociat cu sportul de performanță și cu casa de copii din Agârbiciu. “De la Maternitate am fost dus direct la casa de copii. Statul a considerat că nu pot fi crescut de mama mea, care era săracă și surdo-mută”, mărturisește Vasile Herman, bărbatul înalt cu părul ca neaua, care “a albit înainte de soroc, de parcă ar fi trăit două vieți”.
De la casa de copii la excelență în sport
Primele amintiri despre familie au venit târziu. “Am aflat că am mamă și o soră târziu, pe când aveam vreo 8 ani. Au venit la Agârbiciu, să mă vadă”. Întâlnirea a fost imortalizată într-o fotografie, dar viața copilului nu s-a schimbat: “Am fost «plimbat» prin mai multe case de copii pe care Statul le avea deschise în Sibiu, Boița și Cisnădie. Am revenit la Agârbiciu, loc pe care și acum îl consider ca fiind «acasă»”.
“„Aici preda un om cu adevărat excepțional, domnul profesor Sorin Petru, căruia îi datorez tot ceea ce am ajuns. În fiecare dintre cei 45 de copii aflați atunci în plasament a văzut un om care merită o șansă, un drum al său. Iar toți am ajuns buni la ceva, fie că unii au devenit zugravi, electricieni, profesori sau avocați. Lumea trebuie să știe că din casa de copii nu au plecat doar rebuturi.”
La București, la Clubul Sportiv al Armatei „Steaua”, în 1985, a câștigat medalia de bronz la 800 de metri. “Am decis că vreau să fiu antrenor și cu acest gând am ajuns la Academia Națională de Educație Fizică și Sport, iar după patru ani, visul mi s-a îndeplinit”.
Din 1993, la Clubul Sportiv Școlar Mediaș, a antrenat sute, poate mii de tineri: “Nu am stat niciodată să socotesc. Fără excepție, cu toți am fost prieten înainte și după antrenament. Atunci când facem pregătire luăm lucrurile în serios, pentru că dacă îți dorești puțin, puțin vei avea.”
Vasile Herman aleargă în fiecare zi 10 kilometri. “În plus, nu am fumat sau băut alcool vreodată. Nici la nuntă sau la botezul copilului nu am băut măcar tradiționala șampanie.”
Își amintește cu bucurie de victoriile elevilor: “Pe toți îi apreciez și îi tratez egal. Între ei am avut atleți de excepție, deveniți multipli campioni naționali, balcanici, europeni sau mondiali, cum ar fi Iulia Zudor, Mariana Szabo, Anca Bunea, Lucian Cheșcheș sau Iulia Mărginean. În permanență lucrez cu cel puțin 40 de copii cu vârste cuprinse între 8 și 18 ani.”
Vasile Herman rămâne, în ochii celor care-l cunosc, simbolul puterii de a schimba destine și de a demonstra că, oricât de greu ar începe viața, nimic nu e imposibil.