Ora de Mediaș
Știri în direct

Orban – ”Douăzeci la sută din școli nu au conexiune la internet pentru cursurile online”

Roman 300

Aproximativ 20% din școlile din România nu au conexiune la internet care să asigure desfășurarea cursurilor online, anunță premierul Ludovic Orban.

Ludovic Orban a declarat miercuri în ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului că, împreună cu ANCOM, cu operatorii de telefonie mobilă și cu reprezentanții autorităților locale se vor găsi soluții pentru conectarea la internet a tuturor școlilor, scrie Mediafax.

„În 14 septembrie va începe anul școlar, în condiții care să țină cont de situația epidemiologică. Unde situația indică un risc epidemiologic mare, școala începe online (…) Pe evaluarea Ministerului Educației, aproximativ 20% din școli nu sunt conectate la internet”, a spus Orban.

Potrivit acestuia, fiecare școală va trebui să aibă acces la platforme pentru realizarea cursurilor online, iar MEC a discutat cu furnizori de soluții astfel încât va exista posibilitatea de acces gratuit pentru astfel de platforme de învățare în fiecare școală.

„Google și Microsoft au pus la dispoziție astfel de soluții gratuite pentru fiecare școală și sunt obligatorii de utilizat de școli pentru a permite derularea cursurilor online”, a spus premierul.

Orban s-a referit și la asigurarea accesului la cursurile online pentru elevii care nu dispun de tablete sau laptopuri, fiind alocată suma necesară pentru achiziția a 250.000 de tablete. Licitația este în curs de derulare, iar săptămâna viitoare vor fi stabiliți câștigătorii.

Guvernul a disponibilizat 125 de milioane de euro din fonduri europene pentru decontarea cheltuielor autorităților locale în vederea achizionării a 200.000 de laptopuri suplimentare și pentru decontarea altor cheltuieli pentru achiziționarea mijloacelor de proteție sanitară, a dezifectanților și pentru achiziția de cisterne sanitare unde este necesar.

Premierul a anunțat și organizarea de cursuri pentru creșterea competențelor digitale, de predare online, ale cadrelor didactice. De asemenea, din fonduri de la Banca Mondială sunt în curs de achiziție pentru 1.164 de unități școlare un numpr de 74.000 de laptopuri, table interactive și camere web.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Nu mai esti conectat la internet