Ministrul de Interne, Marcel Vela, și secretarii de stat Raed Arafat și Bogdan Despescu au anunțat, sâmbătă, prevederile Ordonanței Militare nr. 7.

Țăndărei intră în carantină
Localitatea Țăndărei întră în carantină. Ministrul de Interne, Marcel Vela, a spus că decizia a fost luată după ce 31 de persoane din totalul de 48 din județul Ialomița, confirmate cu COVID-19, sunt din Țăndărei. Este vorba despre un procent de peste 60%, a spus ministrul. De asemenea, Vela a precizat că din cei opt pacienți decedați în județul Ialomița, șapte sunt tot din Țăndărei.

„În Ordonană militară 7, emisă astăzi 4 aprilie, am stabilit următoarele: Se instituie carantină pentru Țăndărei. Vom permite doar transportul de marfă, aprovizionarea populației și pentru persoanele care nu locuiesc în zona carantinată și desfășoară activități economice sau ordinea publică și sanitară. Vreau să anunț cetățenii din Țăndărei că măsurile de verificare se realizează de către personalul structurilor MAI în colaborare cu cele ale MApN. Vom aplica legea. Consiliul Județean Ialomița, primăria, Consiliul Local vor lua măsuri pentru asigurarea serviciilor de asistență socială și aprovizionarea cu aliemnte de bază pentru persoanele fără aparținători sau…

Citește în stiri din România

Publică un comentariu

Comentariu