Mai multe birouri din sediul Ministerului Sănătății au fost sigilate de procurori în cadrul unei anchete ce vizează medici suspectați de obținerea ilegală a recunoașterii titlurilor de medic specialist în România.
Procurorii au identificat că unii medici au solicitat recunoașterea titlurilor obținute în Republica Moldova, la Chișinău, prezentând documente și certificate de absolvire a stagiilor de pregătire. Aceștia sunt bănuiți de fals și uz de fals, având diplome emise de Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Chișinău, pentru specializări precum medicina de urgență, ortodonție, chirurgie plastică și estetică, imagistică medicală, chirurgie dento-alveolară și parodontologie.
„Ancheta este în curs și nu dispun de detalii suplimentare. Toate documentele solicitate de parchet au fost și vor fi puse la dispoziția anchetatorilor. Dacă se dovedește implicarea angajaților Ministerului Sănătății, voi lua măsurile necesare, inclusiv încetarea contractelor de muncă și înlăturarea din funcțiile de conducere”, a declarat Alexandru Rogobete.
Informațiile obținute de anchetatori sugerează că unele stagii de pregătire, care necesitau prezența fizică a medicilor în unitățile universitare clinice, nu ar fi fost efectuate, având în vedere că, în perioada respectivă, medicii erau angajați în România.
