percheziții în județul sibiu într-un dosar de braconaj și arme deținute ilegal polițiștii au găsit 2 căpriori ținuți captivi

Polițiștii de la Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu, Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, au efectuat pe 19 iunie două percheziții domiciliare în cadrul a două dosare penale coordonate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Mediaș.

Anchetatorii investighează infracțiuni legate de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, precum și braconaj cinegetic. În urma descinderilor, au fost confiscate mai multe obiecte, printre care o armă neletală lungă de tir sportiv cu aer comprimat, deținută ilegal, o armă neletală scurtă tot de tir sportiv cu aer comprimat, 150 de alice calibru 5,5 mm, 280 de articole pirotehnice din categoriile P1 și F3, un cartuș calibru 12, de asemenea deținut ilegal, dar și două exemplare de căprior ținute în captivitate.

Toate bunurile ridicate au fost indisponibilizate și vor fi folosite ca probe în cadrul anchetei. Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu a transmis că cercetările continuă pentru a stabili toate circumstanțele în care au fost comise faptele și pentru a dispune măsurile legale necesare. Totodată, persoanele cercetate beneficiază pe tot parcursul procesului penal de drepturile și garanțiile prevăzute de Codul de Procedură Penală, inclusiv de prezumția de nevinovăție.

Investigațiile sunt în desfășurare, iar autoritățile vor comunica eventualele măsuri ce vor fi luate în continuare.

Lasă un comentariu

Comentariu