Mediaș Bike Marathon, ediția a opta
Primăria Municipiului Mediaș, împreună cu Clubul Sportiv Municipal Mediaș, Asociația Dianthus Mediaș, Asociația Mediaș 750 de ani, Asociația Colinele Transilvaniei și comunitatea locală de cicliști, organizează în data de 10 mai 2025 cea de-a opta ediție a competiției „Mediaș Bike Marathon”.
Trasee variate pentru toți cicliștii
Sportivii înscriși vor putea concura pe 8 trasee: 14 km, 18 km, 25 km, 35 km, 40 km, 60 km, 75 km și 100 km. De asemenea, copiii pot participă la cursa dedicată lor, Kids Race. Cei mai buni vor fi recompensați în funcție de categorii de vârstă, atât la feminin, cât și la masculin. Peste 550 de concurenți s-au înscris la această ediție.
Măsuri de circulație
Pentru buna desfășurare a evenimentului, vor fi implementate măsuri speciale de circulație în municipiu. Accesul pe Str. Johannes Honterus va fi restricționat pe 9 mai, între orele 16:00 – 22:00, iar în ziua competiției, restricțiile vor fi extinse pe străzile Johannes Honterus și Petru Rareș, între orele 07:00 – 22:00.
Îndrumări pentru riverani
Startul și încheierea competiției se vor desfășura pe strada Johannes Honterus, motiv pentru care riveranii sunt rugați să evite parcarea pe această arteră în perioada 9 – 10 mai, optând pentru curtea Liceului Teoretic „Roth – Oberth”, cu acces de pe strada Petru Rareș. Parcarea trebuie eliberată până sâmbătă, 10 mai, ora 20:00, pentru siguranța participanților și a spectatorilor.
Rute alternative recomandate
În ziua competiției, între orele 9:00 și 18:00, se recomandă utilizarea rutelor alternative sau o circulație prudentă în zonă. Traseul de start va include străzile: Johannes Honterus – Nicolae Titulescu – Mihai Viteazu – Șt. Iosif – Cloșca – Avram Iancu – Nicolae Filipescu – Mărășești – Gheorghe Lazăr – Buzdului – Lutăriei – Plopului, iar cel de sosire va cuprinde străzile Plopului – 9 Mai – Gheorghe Lazăr – pasaj CFR – Petru Maior – Aurel Vlaicu – Intrarea Aviației – Piloților – zona digului Târnavei Mari – Titu Maiorescu – Johannes Honterus.
Invitație pentru comunitate
Organizatorii invită toți medieșenii să participe la acest eveniment, fie ca susținători ai cicliștilor, fie ca spectatori.