Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o nouă avertizare Cod portocaliu de ploi torenţiale şi instabilitate atmosferică accentuată, valabilă în peste trei sferturi din ţară până sâmbătă dimineaţa, precum şi un Cod galben de vreme instabilă în zone din alte 12 judeţe şi Sibiu.

Potrivit prognozei, în intervalul 19 iunie, ora 12:00 – 20 iunie, ora 2:00, pe fondul avertizării Cod portocaliu, în după-amiaza zilei de vineri (19 iunie) şi în prima parte a nopţii de vineri spre sâmbătă (19/20 iunie), în Maramureş, Transilvania, Moldova, Dobrogea, estul şi nordul Munteniei, precum şi în zonele montane, vor fi intervale cu averse torenţiale şi se vor acumula cantităţi de apă de peste 40 litri/mp şi pe arii restrânse, 50 – 80 litri/mp.

Harta

În plus, se vor înregistra vijelii, descărcări electrice şi grindină.

Codul portocaliu va afecta, în totalitate, judeţele: Alba, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Botoşani, Braşov, Buzău, Cluj, Călăraşi, Constanţa, Covasna, Galaţi, Hunedoara, Harghita, Ialomiţa, Iaşi, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Tulcea, Vrancea şi Vaslui, respectiv, parţial, judeţele Bihor, Arad, Caraş-Severin, Timiş, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa şi Prahova.

Totodată, în intervalul 19 iunie, ora 10:00 – 20 iunie, ora 10:00, va fi în vigoare o atenţionare Cod galben, cu perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, în care se vor produce frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, grindină şi vijelii. Cantităţile de apă vor depăşi 20 – 25 litri/mp şi, pe arii restrânse, 40 – 50 litri/mp.

Judeţele vizate de Codul galben sunt, parţial: Bihor, Arad, Caraş-Severin, Timiş, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Teleorman, Giurgiu şi Municipiul Bucureşti.

Conform ANM, până luni, la ora 10:00, un alt Cod galben de vreme rea va afecta întreaga ţară. Astfel, în intervalul menţionat, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, grindină şi vijelii. Cantităţile de apă vor depăşi 25 – 30 litri/mp şi pe arii restrânse 40 – 60 litri/mp.

Gradul de instabilitate atmosferică se va menţine accentuat în cea mai mare parte a ţării şi în prima parte a săptămânii viitoare, iar în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, ANM va actualiza atenţionările emise vineri.

Publică un comentariu

Comentariu