Cu ocazia Zilei Drapelului Național, 31 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu au fost recompensați cu plachete de onoare în cadrul unei ceremonii organizate la sediul Ministerului Afacerilor Interne. Distincțiile au fost acordate ca semn de apreciere pentru profesionalismul, devotamentul și implicarea deosebită manifestate în timpul misiunii de căutare a minorului Alexandru.
Sub coordonarea IPJ Sibiu, polițiștii au desfășurat activități neîntrerupte timp de trei zile pentru găsirea copilului dispărut. Mulți dintre agenți au răspuns prompt apelului, chiar dacă se aflau în timpul liber sau în concediu, mobilizându-se cu un singur scop: salvarea minorului.
Plachetele de onoare simbolizează recunoașterea profesionalismului, spiritului de echipă și determinării celor 31 de polițiști sibieni, dar și a eforturilor tuturor colegilor implicați în această intervenție complexă. Cea mai importantă recompensă a rămas însă faptul că Alexandru a fost găsit în viață.
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu i-au felicitat pe toți polițiștii participanți la misiune și le-au mulțumit pentru modul în care au reprezentat cu onoare uniforma Poliției Române și valorile simbolizate de Drapelul Național.
