Polițiștii din Sibiu au organizat pe 27 iunie o acțiune de tip „Razie” cu efective mărite în municipiul Sibiu și în localitatea Șelimbăr. Scopul intervenției a fost creșterea siguranței publice, prevenirea faptelor contravenționale și penale, precum și verificarea respectării legislației rutiere.
La acțiune au participat polițiști din mai multe structuri, inclusiv ordine publică, rutieră, investigații criminale, Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, Serviciul Criminalistic, precum și luptători ai Serviciului Acțiuni Speciale.
În timpul controalelor, au fost legitimate 220 de persoane, oprite în trafic 203 autovehicule, iar patru operatori economici au fost verificați. Toți cei 203 șoferi au fost testați pentru consumul de alcool.
În urma verificărilor, polițiștii au aplicat 48 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 11.473 de lei. Au fost reținute trei permise de conducere, dintre care două pentru conducere sub influența alcoolului, iar șapte certificate de înmatriculare au fost retrase.
Totodată, au fost controlate 14 societăți comerciale pentru respectarea normelor privind sistemele de securitate și au fost efectuate două verificări în domeniile silvic și piscicol. Ca urmare a neregulilor constatate în domeniul economic, polițiștii au confiscat suma de 956,5 lei, reprezentând neconcordanțe identificate la casele de marcat.
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu au anunțat că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, pentru menținerea ordinii și siguranței publice și pentru prevenirea faptelor de natură infracțională.
