Eveniment dedicat „Zilei Naționale a Lecturii” la Mediaș
Primăria Municipiului Mediaș, prin Direcția pentru Cultură, a organizat vineri, 14 februarie 2025, un eveniment special pentru a celebra „Ziua Națională a Lecturii”.
Participarea preșcolarilor
Manifestarea a avut loc la Biblioteca Municipală „St. L. Roth”, având ca invitați preșcolarii Grădiniței cu Program Prelungit „Bucuria Copiilor” (Grupa Mare Germană). Acestora le-au ghidat activitățile doamnele profesoare pentru învățământ primar Adriana Cristea, Maria Lațcu și Izabella Peter.
Activități interactive și povești
În cadrul evenimentului, copiilor le-au fost citite povești și povestiri din fondul de carte al bibliotecii. De asemenea, aceștia au fost implicați în discuții pe tema importanței cititului în dezvoltarea personală, activitate care i-a ajutat să înțeleagă valoarea lecturii.
