Reabilitarea „Casei Armatei” în Mediaș

Municipiul Mediaș își propune reabilitarea clădirii de pe strada Mihai Viteazu nr. 12, cunoscută anterior drept „Casa Armatei”. Acest obiectiv figurează pe lista proiectelor prioritare din cadrul Strategiei de Dezvoltare Durabilă a Municipiului Mediaș pentru perioada 2021 – 2027, parte integrantă a Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană.

Deciziile consilierilor locali

În cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Local din 7 februarie 2025, consilierii medieșeni vor decide asupra unor proiecte ce vizează aprobarea Studiului de Regenerare Urbană pentru reabilitarea imobilului menționat, precum și aprobatrea proiectului la faza P.T., a indicatorilor tehnico-economici și a devizului general. Aceste hotărâri sunt esențiale pentru obținerea fondurilor europene necesare.

Fonduri nerambursabile pentru regenerarea clădirii

Municipiul Mediaș va solicita fonduri nerambursabile pentru a reabilita și reintroduce în circuitul civil o clădire din zona istorică, care a intrat în patrimoniul municipiului în anul 2020. Scopul final este înființarea unei structuri muzeale la fostul amplasament al cazarmei. Fondurile vor fi solicitate prin Programul Regional Centru 2021-2027, care vizează dezvoltarea urbană integrată prin regenerarea spațiilor publice și valorificarea patrimoniului cultural.

Lucrările planificate

Reabilitarea va include restaurarea și reabilitarea corpurilor C1 (clădire principală) și C2 (clădire administrativă), adăugându-se un corp C3 (clădire anexă). Curtea interioară va beneficia de amenajări destinate să asigure condiții moderne de funcționare pentru muzeu, cu spații destinate activităților recreative și educative. Vor fi create și spații expoziționale, dotate cu aparatură modernă, pentru prezentarea lucrărilor de artă și a bunurilor culturale, facilitând organizarea de expoziții permanente și temporare.

Publică un comentariu

Comentariu