Ora de Mediaș
Știri în direct

Primul tratament cu plasmă umană hiperimună, aplicat la un pacient diagnosticat cu coronavirus

Roman 300

Primul tratament cu plasmă umană hiperimună de la Sibiu, aplicat unui pacient diagnosticat cu COVID-19, a fost realizat de medicii din ATI-ul Spitalului Clinic Județean de Urgență din oraș, pentru un pacient de 48 de ani.

Procedura de tratament cu plasmă umană hiperimună din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu s-a desfășurat sub îndrumarea medicului șef al secției ATI, conf. univ. dr. Mihai Sava.
Potrivit reprezentanților Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, pacientul care a avut indicație terapeutică pentru administrarea de plasmă convalescentă hiperimună este un bărbat de 48 de ani, confirmat cu SARS-COV2 în data de 11 mai și internat în aceeași zi în cadrul Secției Clinice Boli Infecțioase.

Pacientul nu avea alte comorbidități.

Pe fondul agravării stării sale de sănătate, bărbatul a fost transferat în data de 19 mai la Terapie intensivă, fără a fi intubat.

„Pacientul a fost admis în Terapie Intensivă cu insuficiență respiratorie severă, dispnee, polipnee, stabil hemodinamic, conștient și cooperant”, a declarat conf.univ.dr. Mihai Sava, medicul șef al Secției Clinice ATI.

Ulterior, după efectuarea analizelor și testelor de compatibilitate, pacientul a primit, în data de 21 mai, tratamentul cu plasmă.

„Au fost administrate două unități de plasmă convalescentă hiperimună în doză unică la zece zile de la data confirmării diagnosticului. După administrarea celor două unități de plasmă convalescentă hiperimună starea pacientului la 72 de ore s-a ameliorat semnificativ atât clinic cât și pe analizele de laborator”, a explicat medicul de ATI.

Reprezentanții Spitalului spun că în prezent bărbatul este în continuare internat la Terapie Intensivă, unde va mai rămâne sub supravegherea medicilor.

Primul test la RT-PCR realizat după administrarea plasmei este negativ.

Plasma a fost recoltată de la un pacient internat în Spitalul Clinic Județean de Urgentă Sibiu după ce a fost declarat vindecat.

„Ne bucurăm că am reușit să fim printre primele centre din țară care aplică această terapie dar și mai mult pentru că pacientul are o evoluție favorabilă, ceea ce este un semn încurajator cu privire la utilizarea acestei metode”, a declarat Daniela Cîmpean, președintele Consiliului Județean Sibiu, care are în subordine unitatea medicală.

Spitalul de Urgență din Sibiu a primit spre folosință gratuită, timp de 12 luni, un echipament nou de plasmafereză (colectare de plasmă umană), ca urmare a unui contract de sponsorizare. Echipamentul a fost instalat în data de 30 aprilie, la Centrul de Transfuzie Sangvină Sibiu și la scurt timp a avut loc prima procedură de colectare de plasmă umană hiperimună de la un pacient COVID-19 vindecat, donatorul fiind un bărbat de 33 ani, din Sibiu, infectat cu Covid – 19 și vindecat de medicii din cadrul spitalului.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Nu mai esti conectat la internet