Un șofer în vârstă de 27 de ani din Blaj ar putea intra în Cartea Recordurilor cu o alcoolemie halucinantă însă treaz.

Tânărul a fost tras pe dreapta de către polițiști, iar în momentul în care tânărul a fost testat cu aparatul etilotest a avut parte de șocul vieții sale, atât el cât și polițistul care l-a oprit. Acesta avea o alcoolemie de aproape 6 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat.

Etilotestul i-a indicat nu mai puţin de 5,86 miligrame pe litru în aerul expirat, asta în condițiile în care șoferul nu părea băut și cu o astfel de alcoolemie orice persoană ar fi fost cel mai probabil în comă alcoolică.

Şoferul spune că a folosit un spray de gură înainte să se urce la volanul autoturismului. Acesta a fost dus la spital pentru probele biologice, iar rezultatele vor stabili cu exactitate dacă șoferul a urcat sau nu băut la volan.

Publică un comentariu

Comentariu