FOTO arhivă

Guvernul României urmează să adopte în şedinţa de miercuri un proiect de lege privind eficientizarea monitorizării traficului rutier.

Prin proiectul de lege se propune instituirea Sistemului integrat de monitorizare a traficului rutier pe drumurile publice din România, denumit e-SIGUR, sistem de interes naţional, complementar sistemelor inteligente de transport, scrie Economica.

„Acest sistem va crea semnalări privind posibila încălcare a normelor de circulaţie pe drumurile publice sau posibila prezenţă în trafic a unor vehicule supuse confiscării, căutate potrivit legii, sau care pot fi utilizate ca probă într-o procedură judiciară”, se arată în expunerea de motive a proiectului.

Sistemul e-SIGUR are rolul de a colecta date de la centrele de monitorizare a traficului pe drumurile publice și de a alerta autoritățile în cazul în care constată încălcări ale regulilor de circulaţie precum depășirea limitei de viteză, trecerea pe culoarea roșie a semaforului, conducerea unui vehicul a cărui înmatriculare a fost suspendată, etc.

Proiectul de lege reglementează și întocmirea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor constatate cu ajutorul e-SIGUR, în format electronic, sub semnătură electronică calificată.

Publică un comentariu

Comentariu