Posted inSIBIU

Fermierii din județ nu renunță la protest. Zeci de tractoare pe străzile din Sibiu (foto, video)

Fermierii și transportatorii din județul Sibiu au continuat protestele și vineri, colindând străzile din municipiu. Guvernul a aprobat joi un pachet de legi care prevede măsuri de sprijin pentru sectorul agricol și transporturi, însă agricultorii rămân nemulțumiți, considerând că aceste măsuri sunt insuficiente.

Zeci de fermieri și transportatori protestează și vineri în municipiul Sibiu. Au venit din nou cu tractoare, cu utilaje, cu camioane, dar și cu mașini mici în oraș și circulă în coloană pe cele mai importante artere. 

Traseul avizat pe care îl urmează protestatarii este următorul: intrarea în Municipiul Sibiu dinspre Șura Mică – str. Salzburg – Șos. Alba Iulia – str. Maramureșului – str. Cristian – str. Avrig – str. Argeșului – str. Gheorghe Dima – str. Rahovei – Bulevardul Vasile Milea – Piața Unirii  – str. Andrei Șaguna – Șos. Alba Iulia – str. Malului – str. Râului – str. Autogării – Șos. Alba Iulia – zona Aeroport (punct defluire pentru participanții din zona Cristian, Orlat, Gura Râului) – Șos. Alba Iulia – Calea Turnișorului – str. Reconstrucției (punct de defluire pentru participanții din zona Mediaș , Șura Mare, Slimnic, Șeica) – Calea Șurii Mici – ieșirea din Municipiul Sibiu spre Șura Mică. 

Traseul va fi parcurs o singură dată de protestatari și, conform avizului, pe străzile cu două benzi pe sens, deplasarea participanților se va face doar pe prima bandă și cu respectarea regulilor de circulație și a indicațiilor reprezentanților Poliției și Jandarmeriei, prezenți în teren. Acțiunea se va desfășura fără blocarea circulației rutiere și a căilor de acces. Nu s-a aprobat staționarea participanților pe traseul de deplasare.