Proprietarii de pensiuni s-au pregătit pentru redeschiderea mult așteptată. Unii au reorganizat totul pentru a fi siguri că pot îndeplini măsurile de siguranța, alții au anunțat deja pe rețelele de socializare ca așteaptă turiști după 15 mai. Propunerile de relaxare publicate ieri de guvernul României le-au dat însă planurile peste cap.

Proprietarul unei pensiuni din Maramureș a declarat la Digi24 că sectorul turistic așteaptă măsuri ferme și corecte și și-a exprimat nemulțumirea cu privire la măsurile de relaxare propuse pentru acest domeniu.

Citește și: Propunerile oficiale pentru măsurile de relaxare, în dezbatere – Cum s-ar putea relua activitatea în hoteluri sau în biserici

„Așteptăm o decizie corectă, să ni se spună în ce condiții putem deschide. Noi nu putem transforma locul acesta într-un spital de campanie. Condițiile de acum nu au logică. Trebuie să deschidem sau nu? Ne-am pregătit, am fost împinși să facem turism în România, iar acum nu mai suntem bine văzuți, deși am investit foarte mult. Noi nu ne putem adapta să facem altceva în locul în care suntem acum. Avem nevoie de decizii corecte care să ne împingă spre o deschidere normală. Pierderile nu se mai pot recupera anul asta, la munte avem doar trei luni de vară pe an, ne bazam pe acest lucru”, spune proprietarul unei pensiuni din Șurdești.

Detalii AICI.

Sursa: %%sitetitle%% %%post_permalink%%

Citește în stiri din România

Publică un comentariu

Comentariu