Ora de Mediaș
Știri în direct

Reguli noi pentru teatre, cinematografe și restaurante la interior

În lupta cu epidemia de COVID-19, autoritățile au anunțat noi măsuri, ce vor intra în vigoare odată cu prelungirea stării de alertă.

Inițiativele prevăd că teatrele, cinematografele și restaurantele se vor putea redeschide și funcționa la interior, dar regulile pentru desfășurarea activității diferă în funcție de rata de incidență, scrie B1.

Noi reguli pentru teatre, cinematografe și restaurante la interior

Secretarul de stat Raed Arafat a declarat, într-o conferință de presă susținută marți seară alături de ministrul Nelu Tătaru, că teatrele, cinematografele, sălile de spectacol, restaurantele, cafenelele, „acolo unde incidența este sub sau egală cu 1,5 la mie, ele vor funcționa cu capacitatea de 50%. Atunci când incidența depășește 1,5 și este până la 3 la mie, vor funcționa cu capacitate de 30%, iar programul va fi redus până la orele 23. Atunci când incidența depășește 3 la mie, activitatea va fi sistată. Aici fac paranteze pentru hoteluri – la peste 3 la mie, hotelurile vor putea servi numai persoanele care sunt cazate în hotel”.

Potrivit Hotărârii CNSU nr 49 din 13 octombrie 2020, „activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, se desfășoară fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului în județele/localitățile unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori, fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06.00-23.00, dacă incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori și este interzisă la depășirea incidenței de 3/1.000 de locuitori”.

„Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, se desfășoară fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului în județele/localitățile unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori, fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06.00-23.00, dacă incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori și doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități în județele/localitățile unde este depășită incidența de 3/1.000 de locuitori în ultimele 14 zile”, se mai arată în aceeași Hotărâre.

Cu cele 3.109 cazuri noi de COVID-19 anunțate marți de către Grupul de Comunicare Strategică, România a ajuns la un număr total de 160.461 de îmbolnăviri depistate la nivel național de la izbucnirea crizei sanitare. La bilanțul de astăzi, printre altele, autoritățile au mai precizat că 120.515 pacienți au fost declarați vindecați.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Nu mai esti conectat la internet