Marți, 28 februarie 2023, aleșii locali din municipiul Mediaș se vor întâlni în ultima ședintă ordinară din această lună, în sala ”Daniel Thellmann” din cadrul Primăriei.

Pe ordinea de zi sunt 35 de proiecte, printre care și obiectul de investiție privind extinderea rețelei de iluminat public în Mediaș pe soseaua Sibiului și strada Rora Mare.

Este necesară asigurarea rețelelor de utilități publice precum apă, canalizare și iluminat public. Astfel este necesară asigurarea unui iluminat stradal corespunzător, pentru evitarea accidentelor rutiere pe timp de noapte și creșterea securității furnizării de energie prin extinderea și îmbunătățirea rețelelor de transport și distribuție energie.

Prin acest proiect se propune extinderea rețelelor de iluminat pe următoarele străzi din Mediaș: Soseaua Sibiului 48 (de la poarta 2 Geamuri până la restaurnat Nois) str. Josef Klinger și strada Rora Mare (în dreptul sediului firmei Fortza). Valoarea totală a investiției este de 349.921,66 de lei cu TVA.

Publică un comentariu

Comentariu