FOTO Prosport.ro

Ilie Poenaru, şi-a început cariera de antrenor la FC Voluntari, apoi a preluat echipa U 19 a lui Dinamo și de la începutul anului 2018 era la Academica Clinceni, după care a urmat mandatul la Gaz Metan Mediaș.

„Am venit la Mediaș cu inima deschisă și gânduri mari. Am preluat o echipă în derivă, cu patru puncte, și care nu dă speranțe de revenire, dar am reușit împreună cu staff-ul să echilibrăm situația, să schimbăm din mers și să implementăm metodele și principiile noastre. Lucrurile pe plan sportiv mergeau destul de bine doar că din punct de vedere administrativ nu se rezolva nimic.

Aveam doar promisiuni mari din partea autorităților, care de la săptămână la săptămână ne faceau să credem că se va rezolva, dar de fapt ei pregăteau altceva! Noi ne-am continuat munca ca niște profesioniști până când a venit ziua în care am fost depunctați și de aici ne am dat seama că lucrurile devin grave. Deja ne au arătat minciuna! Faptul că nu poși rezolva acel litigiu de 50.000 de euro nu este că nu ai, ci NU VREI!” a declarat Ilie Poenaru în exclusivitate pentru ProSport.

Tehnicianul a continuat: „De aici am tras concluzia că facem munca în zadar pentru că vor urma și alte depunctări, iar jucători care au fost exemplari în toată această perioadă au spus stop: nu mai vrem! Nu sunt plătiți, faptul că peste o săptămână mai pierzi puncte și tot așa…așa s-a ajuns la decizia lor, aseară au plecat opt – nouă jucători, ceea ce pentru mine înseamnă sfârșitul acestui club pentru că oricum ne bazam doar pe 14 – 15 cu experiență, restul sunt copii. În aceste condiții este greu ca eu să-mi duc munca la bun sfârșit pentru că nu mai am cu cine și nu vreau să mă compromit, nu vreau să adaug la CV-ul meu o retrogradare pentru că nu este a mea, este a Romgazului și a Primăriei”.

Poenaru a condus Gaz Metan în 20 de meciuri și înțelegerea cu ardelenii era parafată până în iunie 2022. „Chiar daca ei spun că unul este doar sponsor și nu conduce clubul…sau Primăria care spune că e nevinovată, că e club privat și nu are treabă, că ajută cum poate. Dar, direcționează banii intrați în club, sunt trei milioane de euro datorii, unele care trebuie plătite azi! Este singurul club cu datorii? Dacă vrei și te mobilizezi tu, Primărie, Romgaz, Transgaz…pas cu pas le rezolvi sută la sută. În fine ideea este că din cauza orgoliilor, ambițiilor și luptelor personale se distruge un club frumos unde se poate face performanță. Îmi pare rău pentru tot. Au tot respectul meu oamenii care iubesc acest club. Le doresc tot binele din lume și vor rămâne în inima mea pentru că ne-am simțit minunat aici! Doamne Ajută, rămas bun” a mai afirmat antrenorul de 45 de ani pentru ProSport.

Publică un comentariu

Comentariu