foto: arhivă

Un bărbat de 43 de ani, din Axente Sever a fost depistat la volan sub influența alcoolului. Șoferul avea o concentrație alcoolică de 0,91 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat.

Politiștii rutieri s-au oprit în localitatea Axente Sever pentru un control. Mai mult decât atât, șoferul nu avea nici permis de conducere. În prezent, cel aflat la volan este cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducere sub influența alcoolului.

”La data de 5 iulie a.c., în jurul orei 20,30, pe DN 14, în localitatea Axente Sever, polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene au depistat un bărbat în vârstă de 43 de ani, din aceeași localitate, în timp ce conducea un autoturism deși nu deține permis de conducere. În plus, testarea sa alcoolscopică a rezultat într-o concentrație de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat. În prezent, cel aflat la volan este cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducere sub influența alcoolului.” transmite Luciana Lazăr, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.

Publică un comentariu

Comentariu