[ad_1]

De Sărbători, polițiștii de la rutieră nu au sărbătorit, ci au fost pe străzi, prevenind accidentele de circulație. Așa se face că la controalele de rutină au depistat mai mulți șoferi care s-au urcat la volan după ce au consumat alcool. Doi dintre aceștia însă au dat etilotestul peste cap.

Astfel, cea mai mare alcoolemie s-a înregistrat în prima zi a anului, în jurul orei 19,00, în municipiul Sibiu, când, în zona Gării CFR, un sibian în vârstă de 40 de ani a condus autoturismul cu o concentrație de 1,32 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cu câteva zile mai devreme, în data de 28 decembrie, pe DJ 106R, Sibiu – Poplaca, un brașovean în vârstă de 35 de ani a fost depistat în timp ce conducea având o concentrație de 1,08 mg/l alcool în aerul expirat.

În 1 ianuarie un alt șofer s-a apropiat de pragul de 1% al alcoolemiei. În jurul orei 19,30, în loc. Agnita, un localnic, în vârstă de 45 de ani, a condus un autoturism pe strada 1 Decembrie având o concentrație de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În această perioadă alți șoferi au fost depistați băuți la volan:

în data de 28 decembrie, în jurul orei 17,00, pe raza localității Ludoș, rezultatul testării alcoolscopice a unui sibian în vârstă de 35 de ani a fost de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În data de 30 decembrie, în jurul orei 14,00, în mun. Mediaș, un localnic în vârstă de 27 de ani, aflat la volan pe strada Cloșca, a prezentat o concentrație de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Pe numele celor cinci conducători auto s-au întocmit dosare penale de cercetare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Source

[ad_2]

Source link

Publică un comentariu

Comentariu