Trei femei au fost rănite miercuri seara într-un autobuz Tursib, după ce s-au dezechilibrat și au căzut în urma unei frâne bruște efectuate de șofer. Una dintre călătoare a fost transportată la spital, dar starea ei este stabilă.
Incidentul s-a petrecut pe bulevardul Corneliu Coposu, în sensul giratoriu din Piața Unirii. Șoferul autobuzului, în vârstă de 57 de ani, a frânat brusc pentru a evita o coliziune cu un autoturism care circula deja în giratoriu. Această manevră a dus la dezechilibrarea a trei pasagere, dintre care una a suferit vătămări corporale ușoare.
„În timp ce conducea autobuzul din direcția Bulevardul Corneliu Coposu spre Calea Dumbrăvii, șoferul a intrat în sensul giratoriu din Piața Unirii și a frânat pentru a evita o coliziune. O femeie de 27 de ani, din Blăjel, a căzut și a suferit vătămări ușoare”, a declarat Isabela Brad, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Femeia rănită a fost dusă la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, dar, din fericire, nu a necesitat internare. „Pacienta a ajuns cu un traumatism cranio-facial, dar după evaluarea medicilor a plecat acasă cu recomandări”, a adăugat Cristina Bălău, purtătorul de cuvânt al spitalului.
Poliția Biroului Rutier Sibiu a demarat o anchetă pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs acest accident rutier și pentru a lua măsurile legale necesare.
