Președintele Klaus Iohannis a anunțat că, pentru a limita efectele pandemiei de coronavirus în România, a hotărât decretarea stării de urgență pe teritoriul țării, începând de luni. Starea de urgenţă se poate impune pe o perioadă de cel mult 30 de zile şi prevede măsuri excepţionale economice și de ordine publică. 

Ultima dată când în România a fost decretată stare de urgență a fost în timpul mineriadelor din ianuarie 1999, scrie Libertatea.

Legislația care prevede măsurile excepționale luate în cazul stării de urgență este Ordonanța de Urgență nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență. OUG a fost adoptată în noaptea de 21 spre 22 de ianuarie, în timpul mineriadelor.

Mineriada din 1999 a fost a cincea acțiune de acest gen în România postdecembristă, după revoltele din 1990. În decembrie 1998, minerii au început o grevă generală din cauza salariilor mici și deciziei de închidere a unor mine nerentabile. Pentru că solicitările lor nu au fost onorate, zeci de mii de mineri, conduși de Miron Cozma, au plecat în marș spre București. În drumul lor spre Capitală, au avut mai multe ciocniri cu forțele de ordine, prea puține pentru a face față minerilor.

Președintele de atunci, Emil Constantinescu, a…

Citește în stiri din România

Publică un comentariu

Comentariu