Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie a prezentat, marți, o statistică îngrijorătoare: peste jumătate dintre localitățile din România nu au niciun medic de familie sau au medici insuficienți, raportat la populația existentă.

53% dintre localitățile din România nu au niciun medic de familie sau au medici de familie insuficienți, arată cele mai recente date centralizate de Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie și date publicității astăzi. Informațiile sunt valabile la nivelul lunii august 2019.

Astfel, 328 de localități (comune) nu au niciun medic de familie, iar 559.611 de locuitori, adică 2,52% din populația României, nu au niciun medic de familie în comuna în care locuiesc.

De asemenea, din 1.414 de localități (comune și orașe) lipsesc 2.187 de medici de familie și doar 1.496 de localități din România (47%) au suficienți medici de familie.

De cealaltă parte, 271 de localități au mai mulți medici de familie decât este necesar pentru populația existentă. Cel mai mare excedent este în municipiul București, urmat de alte centre universitare.

România nu este singura țară europeană care se confruntă cu lipsa medicilor de familie, mai transmite FNPMF.

„Alte țări europene au acționat însă și continuă să acționeze pentru a remedia această situație. O serie de recomandări ale Comisiei Europene și Organizației Mondiale a Sănătății, precum și rapoarte rezultate în urma asistenței tehnice furnizate de Banca Mondială și OMS sunt disponibile Guvernului României pentru a face intervențiile necesare imediat. Strategia pentru medicina de familie și planul pentru resurse umane, dezvoltate în anul 2012, respectiv 2016, nu au fost transpuse niciodată în acțiuni concrete pentru remedierea situației”, precizează Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie.

Publică un comentariu

Comentariu