Publicat înROMÂNIA, Ultima oră

Motorina se ieftinește de duminică: șoferii vor plăti cu 34 de lei mai puțin la un plin

Motorina se ieftinește de duminică, 16 august 2026, după ce Ministerul Finanțelor a decis să reducă temporar acciza la motorină cu 20%, timp de două săptămâni, potrivit Rador.

În practică, măsura aduce o scădere de aproximativ 68 de bani pe litru, ceea ce înseamnă că șoferii vor plăti cu 34 de lei mai puțin pentru un plin de 50 de litri.

Intervenția statului vine după ce prețurile la pompă au crescut în ultima vreme cu peste 23%, iar cotațiile internaționale pentru motorină au urcat cu peste 34%.

Transportatorii și fermierii, principalii beneficiari

De această reducere vor beneficia mai ales transportatorii și fermierii, care vor economisi mii de lei la costurile de operare. Măsura face parte din legea plafonării carburanților, adoptată recent, care permite reducerea accizei la benzină și motorină cu până la 25 la sută.