Numărul persoanelor care au plecat definitiv din România a ajuns în 2025 la 54.966, cel mai ridicat nivel din ultimii 35 de ani, potrivit HotNews.ro.
O cifră mai mare a fost înregistrată ultima dată în 1990, imediat după Revoluție, când 96.929 de persoane și-au stabilit domiciliul în străinătate, într-un context marcat de deschiderea frontierelor și valul de emigrare care a urmat prăbușirii regimului comunist. De atunci, numărul plecărilor definitive nu a mai atins un asemenea nivel, ceea ce face din datele pentru 2025 un reper important pentru evoluția migrației pe termen lung.
Ce înseamnă o plecare definitiv
Spre diferență de emigrația temporară, sezonieră sau legată de muncă pe perioadă determinată, stabilirea domiciliului în afara țării presupune o schimbare oficială de rezidență, cu implicații administrative concrete: radierea din evidențele populației, transferul actelor și, de regulă, intenția declarată de a nu se mai reveni pe termen scurt în România. Indicatorul măsoară plecările definitive, nu migrația circulară specifică lucrătorilor care merg și vin periodic.
Contradicție în cifrele muncii
În același timp, datele privind piața muncii arată un tablou aparent contradictoriu. Mai puțin de 55.000 de aplicări pentru joburile din afara țării au fost înregistrate din ianuarie și până în prezent, reprezentând doar 0,6% din totalul aplicărilor depuse în 2025 la nivel național. În timp ce numărul celor care au ales să își stabilească definitiv viața în altă țară a atins un vârf istoric post-decembrist, cererea pentru locuri de muncă în străinătate, măsurată prin canalele oficiale de recrutare, rămâne extrem de redusă.
Această diferență sugerează că cei care pleacă definitiv nu o fac neapărat pornind de la o ofertă de muncă găsită printr-un canal formal, ci mai degrabă pe fondul unor decizii personale sau familiale de relocare, al reîntregirii familiei în comunitățile deja existente în diaspora sau al altor motive care nu trec prin platformele de căutare a unui loc de muncă. Fenomenul migrației românești continuă să fie, la trei decenii și jumătate de la Revoluție, unul dintre cei mai relevanți indicatori demografici și sociali ai țării.