Ora de Sibiu transmite că noua grilă prevăzută de legea salarizării ar putea fi aplicată în educație începând cu 1 septembrie 2027 și ar aduce o creștere importantă a veniturilor profesorilor, a declarat Dragoș Pîslaru, ministrul interimar al muncii, citat de Mediafax.
Oficialul a spus că a fost identificată o formulă prin care impactul bugetar să fie distribuit pe mai mulți ani, evitând astfel promisiuni fără finanțare.
Întrebat de unde ar urma să provină banii pentru majorarea veniturilor profesorilor, în condițiile unui buget de aproximativ 12 miliarde de lei, Pîslaru a explicat că soluția presupune aplicarea noii grile de la începutul anului școlar, nu de la 1 ianuarie.
„Dacă dumnealor ar accepta că nu mai merg pe promisiuni și pe alte chestii în 2028, care făcuse prima noastră gândire, și mergem că avem o grilă, grila pe care și-o doresc din 1 septembrie, atunci impactul este de o pătrime, pe 2027”, a declarat Pîslaru.
Aplicarea din septembrie ar limita astfel impactul bugetar din primul an, în timp ce efectul integral al majorărilor s-ar vedea ulterior. „În 2028 noi găsisem o modalitate de a amâna implementarea premiilor de performanță pentru toată lumea, pentru ca să facem loc eventual unei creșteri pe zona de educație, lucruri pe care le putem face în continuare, și atunci, practic, anualizarea acestui efect major, printr-o grilă mult mai avantajoasă pentru educație, se preia în 2028 și se atenuează final în 2029”, a explicat el.
Bugetul de 12,1 miliarde depinde de măsuri suplimentare
Ministrul a insistat că nu intenționează să avanseze majorări fără acoperire bugetară.
„După nopți nedormite, am găsit o formulă care părea inițial aproape neverosimilă, pentru că n-aveai cum să promiți unor oameni niște sume pe care nu le ai în buget și eu nu voi face promisiuni pe sume pe care nu le avem”, a spus Pîslaru.
El a precizat că atingerea anvelopei financiare de 12,1 miliarde de lei nu este încă un fapt consumat, fiind necesare măsuri care trebuie acceptate și inițiate de partidele politice, în contextul tensiunilor din coaliție pe marginea legii salarizării.
„Să nu uităm că noi acum avem niște măsuri pe care trebuie ca partidele politice să le accepte și să le inițieze și pentru diferența între 8 miliarde și 12,1 miliarde. Deci, cumva, asta rămâne în continuare pe masă”, a afirmat el.
Pîslaru a susținut că, dacă efortul bugetar va fi făcut, noua lege trebuie să rezolve probleme importante din educație și sănătate.
„Vă spun cu tot simțul posibil de răspundere, este că acum varianta pe care le voi prezenta partidelor este de nerefuzat din punctul meu de vedere de către sectoarele de educație și sănătate”, a declarat ministrul.
Discutăm de o creștere salarială majoră
Pîslaru nu a dezvăluit valoarea salariului pe care l-ar urma să îl primească un profesor cu 25 de ani vechime, argumentând că prezentarea unei cifre înaintea negocierilor ar putea genera polemici. El a susținut însă că noua formulă ar repara inclusiv unele dintre efectele măsurilor adoptate în 2025.
„Reașează plata cu ora la un venit mai rezonabil, dar mai ales oferă o grilă în care te duci cu salariul profesorului de la 25 de ani la un nivel cât de cât acceptabil pentru un sistem de educație care se uită și în comparație cu celelalte familii ocupaționale”, a declarat Pîslaru.
Varianta preferată ar presupune menținerea actualelor venituri până în toamna anului viitor și trecerea directă la noua grilă odată cu începerea anului școlar.
„Mai bine, de la 1 septembrie, când începe anul școlar, măcar știi că stai până atunci cu ce ai acum în plată, nu mai dăm peste cap lucrurile, dar de la 1 septembrie intri pe o grilă de salarizare care reprezintă, atenție, nu mai discutăm de o reașezare, discutăm de o creștere salarială majoră în grila de educație”, a afirmat Dragoș Pîslaru.
