Posted inMEDIAȘ

Bani europeni pentru un centru comunitar în Mediaș. S-a semnat contractul de finanțare

Persoanele defavorizate din Mediaș vor avea un loc în care să desfășoare diverse activități și unde vor primi consiliere sau îngrijiri medicale. Centrul medico social va fi amenajat într-un corp de la Aviație, pe fonduri europene nerambursabile.

În data de 14.06.2021 s-a semnat un nou proiect finanțat în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020.
Obiectivul proiectului este de a sprijini comunitatea defavorizată din Municipiul Mediaș, prin înființarea unui centru medico-social, prin care populația marginalizată să beneficieze de servicii educaționale, sociale, sprijin medical, psihologic, asistență juridică.
Obiectivul va fi atins prin reabilitarea unui imobil abandonat – Corpul R de la Aviație și transformarea lui într-un centru comunitar medico-social în care se vor dezvolta servicii la nivelul comunităților marginalizate aflate în risc de sărăcie și excluziune socială.
Valoarea totală a proiectului este de 4.742.560,22 lei.