Posted inJudet

Pompierii Voluntari Copșa Mică atrag atenția . Focurile de vegetație scapă de sub control

Odată cu venirea primăverii și a temperaturilor ridicate, lucrările agricole au reînceput, iar odată cu ele și vechea practică periculoasă a incendierii miriștilor și culturilor uscate. Pompierii Voluntari Copșa Mică atrag atenția că această practică, adesea necontrolată, poate duce la incendii devastatoare de pădure și chiar la afectarea caselor din apropiere.

Nu ignorați pericolul!

”Pe lângă neglijență, piromanii reprezintă o altă problemă gravă, punând foc intenționat vegetației doar pentru distracție sau pentru a provoca daune. Doar în luna martie, pompierii voluntari au intervenit la 11 incendii de vegetație, zi și noapte.” scrie Primăria Copșa Mică pe Facebook.

Ultimele intervenții:

  • 4 martie, ora 21:00: Incendiu de vegetație în zona str. Plopilor. Au intervenit 6 pompieri voluntari și viceprimarul Tăpălagă Nicolae Bogdan, alertați prin dispeceratul Mediaș.
  • 4 martie, ora 23:00: Incendiu de vegetație în zona Plantației de Nuci. Au intervenit 8 pompieri voluntari, 3 voluntari și pădurarul din zonă, alertați de echipajul de serviciu al Poliției Locale.

Prevenirea este esențială!

Pentru a evita ca o ardere controlată să scape de sub control și să pună în pericol viața și bunurile materiale, vă rugăm:

  • Anunțați Primăria/Pompierii Voluntari de fiecare dată când intenționați să faceți o incendiere controlată.
  • Respectați regulile de prevenire a incendiilor!
  • Nu ezitați să anunțați pompierii la 112 imediat ce observați un incendiu de vegetație.

Persoanele care pun foc intenționat vor fi trase la răspundere penală!

Pompierii Voluntari Copșa Mică fac un apel la responsabilitate și conștientizare pentru a preveni tragediile generate de incendiile de vegetație.